Grilepoliție.ro

Cum sa scapi complet de emoții și frici înainte de susținerea examenului de admitere

Cum să scapi complet de emoții și frici înainte de susținerea examenului de admitere?

 

Suntem siguri că emoțiile își fac simțită prezența în ultima săptămână până la susținerea examenului de admitere. Cunoaștem sentimentul, fiindcă și noi am trecut prin asta! De aceea suntem aici! Pentru a vă susține atât fizic, cât și psihic! Primul lucru pe care trebuie să îl știi: Emoțiile vor apărea, fie că vrei sau nu! Da…știm că sună puțin dezamăgitor, dar acesta e adevărul. Emoțiile, temerile și gândurile tale în privința admiterii vor fi, inevitabil, persistente, mai ales atunci când vei intra în sala de examen. Don’t worry! Tu și viitori tăi colegi treceți prin aceleași sentimente și îngrijorări! Important e: Să știi să îți controlezi emoțiile, temerile și gândurile!

În primul rând: Ai încredere în tine!

Ai auzit de multe ori fraza aceasta, dar nu e de ajuns să o auzi. Important e să o pui în aplicare! Dacă vei fi 100% bazat pe tine, rezultatele la examen vor fi pe măsura așteptărilor tale. Tu știi cel mai bine cât ai învățat, cât te ai străduit și cât ai muncit ca să ajungi acolo unde ți-ai dorit. Știi că știi! Ai încredere că tu vei reuși să îți atingi scopurile!

În al doilea rând: Odihnește-ți mintea și corpul!

Trebuie să fii bine odihnit înainte de examen. Fie că vorbim de sport, fie de scris, trebuie să ai parte de odihnă, pentru ca mintea și corpul tău să poată trece cu brio de toate probele! ,,Mens sana in corpore sano”. Pune tot ceea ce ai învățat pe hârtie și dă tot ce ai mai bun la probele sportive!

În al treilea rând: Focusează-te pe subiect!

Știm că e greu să îți păstrezi concentrarea în momente tensionate! Însă gândește-te că că nu îți va vi de niciun folos să te gândești la viitor, când tu ai ceva important de realizat în prezent. Să zicem că gândirea de lunga durată nu prea mai e valabilă când vei susține probele sportive, de ex. Când ești pe traseul aplicativ, nu începe să te gândești ce vei face la scris, cât de grele vor fi grilele sau cât de mare va fi concurenta. Focusează-te pe ce ai de făcut, astfel încât să treci cu succes! Vor urma și alte momente în care să dai tot ce ai mai bun. Totul pe rând!

Și în ultimul rând: Ceea ce e menit să se întâmple se va întâmpla! Tu doar muncește și speră ca unul din locurile academiei sau ale școlilor de Subofițeri să fie al tău!

Echipa GrilePoliție.ro te susține! Vei reuși!

Distribuie articolul:

Share on facebook
Facebook

FAQ